Copii mor in Romania ca in Evul Mediu din cauza unor laringite pe care doctorii nu stiu sa le diagnosticheze
Daca ne ascundem , daca refuzam sa vorbim despre ce se intampla in jurul nostru, in sistemul medical romanesc, daca trecem sub tacere dezastrul care ne distruge sub tavalugul lui, atunci nu vom avea sansa sa ajungem vreodata sa ne simtim in siguranta , noi si familiile noastre.
Mariana din Costinesti, care si-a inscris cazul pe site scriindu-i lui Bianca Brad, care a suferit enorm intrucat i s-a refuzat sa i se arate copilul nascut mort, are la randul ei o poveste de un dramatism iesit din comun. Grav este ca nici un cadru medical nu a fost sanctionat administrativ, tras la raspundere penala sau dati in judecata in Justitie in aceste cazuri de o gravitate iesita din comun.
Extrem de multe marturii socante exista facute de mamici care au i-aun scris lui Bianca Brad dupa accidentul suferit de aceasta, iar foarte multe dintre aceste marturii denota o bataie de joc si un nivel al josniciei la care s-a ajuns in sanatatea si sistemul medical romanesc, care efectiv de indeamna sa renunti sa mai platesti vreodata taxe sau contributii sociale. Sunt dezvaluiri iesite din comun si ele trebuie spuse, trebuie popularizate pentru ca trebuie sa renuntam sa ne mai mintim si sa spunem ca totul este in regula in conditiile in care in tara noastra inca au loc asemenea cazuri de malpraxis absolut incredibile, care ne arunca direct in categoria tarilor din lumea a treia sau a patra, sau a cincea.
Iata povestea Marianei :
Ma numesc **** Mariana din comuna costinesti,jud c-ta. Va scrie o mama care si-a pierdut copilul acum un an.De cand mi s-a comunicat decesul,ma simt ca o persoana fara maini,fara picioare cu o durere in suflet fara margini.Nu mai am lacrimi,as vrea sa plang incontinuu dar simt ca-mi face rau.Singurul lucru care ma face sa ma opresc este speranta ca voi face altul si ptr asta trebuie sa am grija de mine si sa gasesc singura puterea de a merge mai departe.La 27 de ani am nascut un baietel Silviu,pe care de la 2 luni l-am crescut aproape singura ,sotul meu fiind marinar.La 2 ani si 8 luni vazand caci copilul meu nu vorbeste,m-am hotarat ptr prima data sa mergem la dr. si a fost diagnosticat cu tulburare autista.A urmat o perioada in care am refuzat sa cred acest lucru deoarece el parea perfect normal,bine dezvoltat.Au urmat analize,tratamente,logopedie etc.La gradinita era lasat sa faca ce vroia,nu coopera.Desi rezultatele au intarziat sa apara,pana la urma dupa tratament injectabil cu Celebrolizin,au inceput sa apara si efectele,repeta dupa mine cuvintele,acumula cunostiinte.Dupa 2 ani de tratamente se vedeau rezultatele in sfarsit.Pe 25 ianuarie 2007 m-am dus la gradinita sa-l i-au si educatoarea m-i l-a laudat ca a stiut toate numerele de la 1-5.Aveam o bucurie imensa in suflet.Insa in aceasta zi in care eu am avut certitudinea si bucuria ca am reusit,copilul meu moare.Dupa ce l-am recompensat cu o placinta care ii placea mult,am mers la medicul care ii facea injectia cu Celebrolizin,apoi a dormit cam o ora si s-a trezit cu frisoane.Am sunat-o pe dr,i-am administrat 7.5 ml nurofen,insa dr mi-a zis ca are altceva copilul,asa ca am plecat la urgenta cu el.Pe drum numai avea frisoane,la urgenta am stat 2 ore pana am intrat,el numai putea inghiti apa.I-m explicat doctoritei ce i-am dat,ca face tratament cu Celebrolizin,ca este autist.Diagnosticul a fost rosu in gat.Imi prescrie reteta,ajunsi acasa ii administrez 5 ml nurofen si il varsa.Sotul mi-a zis ca are un harait,incerc sa-i dau Panadol,avand gust de capsuni am zis ca poate pe acesta nu il varsa.Dar l-a varsat si pe acesta,m-am dus sa-i pun niste ciorapei cu otet,l-am auzit ca varsa iar,nu putea respira,isi inghitea greu saliva,l-am scos afara la aer.Am chemat salvarea ca nu isi revenea.Cand au venit i-au dat cu un spray,asistenta a zis ca si-a absorbit voma in plamani.Am pornit spre spital,i-au pus masca de oxigen.Dupa vreo 8-9km au oprit sa-i faca o injectie intravenoasa,care defapt i-a facut-o in fund ca nu-i gasea venele .Pe drum copilul meu s-a ridicat si s-a prabusit la podea ,i s-a pus iar masca, a venit si dr,i-a luat pulsul si au spus sa mearga cat poate de repede.In rest niciunul nu a mai facut nimic.Cand am ajuns,asistenta l-a luat in brate si l-a dus repede la camera de resuscitare.Am asteptat timp de 2 ore,dupa care ni s-a comunicat decesul la ora 2.Am simtit ca ma prabusesc,ma intrebam unde oare am gresit?Nu se poate descrie in cuvinte durerea pe care o simt.Acum la 1 an de la deces,fac eforturi disperate sa par un om normal,cu sotul meu nu discut niciodata despre Silviu,fiecare suferim pe ascuns.Trei cuvinte au distrus viata copilului meu si pe a noastra:NEPASARE,NEGLIJENTA,
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com
