Cum se exploateaza suferinta oamenilor la Spitalul Caritas : M-au mintit ca baiatul meu are Hematom Encefal ca sa stoarca bani de la mine !
Daca ne ascundem , daca refuzam sa vorbim despre ce se intampla in jurul nostru, in sistemul medical romanesc, daca trecem sub tacere dezastrul care ne distruge sub tavalugul lui, atunci nu vom avea sansa sa ajungem vreodata sa ne simtim in siguranta , noi si familiile noastre.
Claudia din Bucuresti, are la randul ei o poveste de un dramatism iesit din comun. Grav este ca nici un cadru medical nu a fost sanctionat administrativ, tras la raspundere penala sau dati in judecata in Justitie in aceste cazuri de o gravitate iesita din comun.
Extrem de multe marturii socante exista facute de mamici, iar foarte multe dintre aceste marturii denota o bataie de joc si un nivel al josniciei la care s-a ajuns in sanatatea si sistemul medical romanesc, care efectiv de indeamna sa renunti sa mai platesti vreodata taxe sau contributii sociale. Sunt dezvaluiri iesite din comun si ele trebuie spuse, trebuie popularizate pentru ca trebuie sa renuntam sa ne mai mintim si sa spunem ca totul este in regula in conditiile in care in tara noastra inca au loc asemenea cazuri de malpraxis absolut incredibile, care ne arunca direct in categoria tarilor din lumea a treia sau a patra, sau a cincea.
Iata povestea Claudiei :
Numele meu este Claudia, am 34 de ani si sunt din Bucuresti. Am citit aproape toate articolele despre cazuri de asa zis "malpraxis" dar intre asta si nepasarea medicilor este o diferenta ca de la cer la pamant. Una este o interventie gresita (din necunostinta de cauza)si alta este bataia de joc de care avem parte la tot pasul in Romania. Am sa va povestesc prin ce am trecut la nasterea baietelului meu (acum un adolescent de 14 ani). In noiembrie 1994, eram gravida in 7 luni, dar aveam amenintare de avort de la 4 saptamani, si mai sufeream si de spasmofilie. Intr-o zi de vineri 25 noiembrie am facut o noua cadere de calciu (care se manifesta cu o paralizie aproape totala pe una din partile corpului, stanga sau dreapta), eu cu burta mare la propriu, chem salvarea care dupa 2 ore tot nu aparea asa ca impreuna cu sotul si cu mama plecam catre spitalul de urgenta,(mare greseala). Ajunsa acolo doctorita de garda nu se oboseste sa ma consulte "LASA CA NU MORI DIN ASTA!", intre timp pe usa de la cabinet intra o targa cu o pustoaica care incercase sa se sinucida, luase un tub de diazepam. De mine se uita cu totul si ma pun sa privesc toate masurile pe care le faceau pentru a o salva (desi cred ca nu aveam starea neesara si nici nu era normal). Dupa 1 ora cred ca au reusit sa o stabilizeze, si isi aduc aminte si de mine. "VAI DAR TU TOT AICI ESTI??" unde ar fi vrut sa fiu nu stiu? Asistenta o intreaba "CE-I FACEM DOAMNA DOCTOR?" raspuns: "UN CALCIU BROMAT INTRAVENOS!" cand eu eram deja cu suspiciune de avort. Mi-au facut calciul si am plecat acasa, nu ma simteam deloc bine dar nu au vrut sa ma interneze, nu erau motive. Seara am avut primele contractii, dar fiind prima sarcina nu am avut de unde sa stiu ce se intampla, asa ca am pus totul pe seama oboselii si caderii de calciu. Mentionez ca toata sarcina am fost si de 3-4 ori pe luna la control, asa spunea medicul meu, care abia astepta plicul. In sfarsit adoua zi am mers la medicul care ma supraveghea, ii povestesc ce am patit la spital ce tratament mi-au facut,(pe care nu l-au trecut in carnetul meu de gravida) si-mi zice:" STAI LINISTITA CA NU AI AVUT CONTRACTII, TU NASTI ABIA DUPA 6 IANUARIE!" ca deja ma interesasem ce se intamplase cu mine si o asistenta foarte draguta mi-a spus ca nu trebuia sa-mi faca intravenos calciu bromat fiindca provoaca contractii. Asa ca, plec catre casa cu inima cat un purice de spaima fiindca nu stiam ce sa mai cred. Dupa exact 2 saptamani, adica pe 9 decembrie dimineata la 6 am pierdut dopul si o parte din lichidul amniotic, incep deja sa intru in panica, il scol pe sotul meu si ii spun. Sunam la salvare, aia de la telefon imi zice sa iau un taxi ca nu are salvare pana in 2-3 ore,(de unde stia asta?). Il sun pe doctor care imi spune sa vin la policlinica sa ma vada, la ora 10. Astept sa se faca ora ca sa ma duc(inte timp deja aparuse si sangerarea). Ajung cu taxiul, ma controleaza si-mi zice: "AI DILATATIE 2CM", eu deja eram cu capul pe alte meleaguri de spaima. Incepe un calvar de nedescris:"TRAIESTE SAU NU, AI 9 LUNI SAU AI 8?", intrebari la care nu stiam ce sa mai raspund, nu-mi venea sa cred ca dupa 8 luni de consultatii periodice si "n" ecografii el nu stia cate saptamani am! Dupa 2 ore de stat in cabinet imi spune: "AI BANI LA TINE?, CA SALVAREA NU O SA VINA REPEDE SI TU NASTI IN DOUA ORE!" eu ii spun ca am vreo 75000 de lei (cat un salariu bunicel in ziua de azi), si imi zice ca sa ii dau lui ca ma duce el personal cu masina la spital, si ca nasc cu el, (ca si-a anulat toate consultatiile pentru mine, chipurile). Eu care la timpul acela aveam 20de ani, am hotarat ca nimic nu este mai important decat copilul meu, si i-am dat toti banii lui. Am ajuns la spital, unde domnul doctor se duce si vorbeste cu un alt doctor mult mai tanar, eu vedeam doar cum cel tanar dadea din cap ca nu, dupa mai multe discutii se intorc amandoi la mine si imi spune ca voi naste cu dl. doctor Ionescu. Dupa alte cateva ore petrecute pe la sala de nasteri, dupa "n" injectii, la ora 17:10 am nascut, un baietel care a primit nota 7 la nastere, doar pentru ca a stat atat timp fara lichid amniotic, si a-a nascut si prematur. In cele din urma m-au dus in aceeasi sala cu gravidele care urmau sa nasca, am indurat tipete si strigate de durere inca vreo 5 ore, pentru ca nimeni nu se sinchisea sa ma duca pe sala de lehuze, desi am cerut cu lacrimi in ochi de sute de ori asta, cum venea o asistenta sau o moasa o rugam sa ma transfere, "dar ce nascusem cu ele?" La ora 11:30, cand sotul meu nu a mai rezistat si a spus ca se duce sa cheme televiziunile, au catadicsit sa ma duca intr-un salon. In tot acest timp nu am putut vorbi nici cu sotul ,nici cu doctorul. Cand am ajuns in salon, am vrut sa ma dau jos sa-mi caut sotul care nu stiam unde este, asa cum nici el nu stia nimic de mine de atatea ore. A doua zi ma duc sa-mi caut copilul, si constat ca nu este pe sectia de nou-nascuti, dar nimeni nu stia sa-mi spuna unde este. Dupa ore in care mi-am pierdut mintile de griji, il gasesc pe sectia de prematuri,unde nu era inregistrat, fiindca initial a fost inregistrat la sectia de nou-nascuti, dar intre timp i-s-a oprit respiratia si acolo nu aveau, tub de oxigen asa ca au fugit cu el fara respiratie pana la sectia de prematuri. Si nu au catadicsit sa il treaca in registru, l-am gasit doar prin buna-vointa unei asistente careia i-a fost mila de mine si a cautat la bratarile tuturor prematurilor, pana a gasit numele. Seara am vorbit cu neonatologul, sa vad de ce este la prematuri, si-mi spune: "ARE UN ENCEFAL HEMATOM!", am zis ca mor acolo si nimic mai mult. Dupa ce in prealabil ii bagasem un plic in buzunar, nici nu s-a sinchisit sa-mi dea mai multe explicatii, cum era si normal. Eu stiam ca este voba de un cheag de sange la creier, am crezut ca am nascut un copil cu handicap grav, asa ca am vorbi cu sotul cum sa plecam mai repede din spitalul groazei(Caritas), dar mai era o intrebare: "Unde?" Asa ca dupa 2 zile in care l-am alaptat, si am vazut de fapt care era situatia, era un hematom dar nu intracranian, care se produsese la expulzie, eu avand un bazin ingust s-a lovit in oasele bazinului, si nu era asa cum ma speriase doctora. Spera sa ii mai dau alti bani probabil!!!.
Dupa 5 zile am cerut sa plec acasa cu copilul, luase in greutate 250 de grame (ajunsese la 2500g), si mi-am dat acordul ca il iau pe raspunderea mea. Bineinteles ca asta a atras mania doctorilor si mai ca nu vroiau sa-mi mai dea copilul. Si am avut parte si de asta, in ziua in care trebuia sa plec.
Pe data de 15 decembrie ma duc sa imi faca iesirea doctorul meu, care in tot acest timp nu a mai dat ochii cu mine dupa ce a "vorbit particular cu sotul" (de o gramada de bani!). Si il rog sa-mi scoata cele 7 fire de sutura, iar el ma trimite la asistenta, ca are niste treaba. Dobitoaca de asistenta baga pensa, si taie 6 fire odata care fortate fiind de pensa desfac cusatura si eu ma trezesc cu o gaura care imi ramane deschisa. Am semnat ca plec asa cum sunt numai sa scap din iad, dar cand sa ma duc sa-mi aiu copilul ia-l de unde nu-i. Nimeni nu stia unde este in acel moment, ba ca este la vaccin, ba ca este jos la declaratii copii si tot asa, pana la ora 18:00 cand am reusit sa-mi iau adio din iadul din Caritas si sa imi duc baietelul acasa. Am scris aceste intamlari doar din dorinta de a arata ca de multe ori si daca dai spaga nu ai parte de tratament preferential. Dar si pentru a arata ca desi eram foarte tineri (eu 20 si sotul 21), am fost fermi in decizii, si ne-am asumat destule riscuri desi plecam acasa cu un copil nascut prematur, care acum este un copil foarte destept(premiant), si care nu are nici o problema de sanatate asa cum am fost facuta sa cred in acel moment.Nu-mi permit sa ma compar cu acele femei care si-au pierdut copii la nastere, nicidecum nu am avut parte de aceeasi durere, si nici nu incerc sa ma pun in situatia lor, doresc doar se le transmit:
Curaj tuturor femeilor care vor ajunge intr-un moment dat in aceeasi situatie, sa dati dovada de responsabilitate, cred si acum ca daca mai ramaneam in spital aia aveau de gand sa-mi faca surpriza de a nu imi mai gasi copilul (in viata, sau poate chiar deloc). In tot acest timp am crezut ca s-a mai schimbat ceva in sistemul sanitar, dar se pare ca este un caz peirdut.
Sper ca nu v-am plctisit, va doresc multa sanatate si putere de lupta cu un sistem in moarte clinica.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com
