Angajatul roman acuza : PATRONUL ROMAN? Sefu' plin de fite care face avansuri angajatelor
Mirela Mihai a trimis acest mesaj echipei de la
www.AsistentaPentruConsumatori.ro sustinand pozitia angajatului roman:
*Ma numesc Mirela Mihai, am 36 de ani si sunt din localitatea Arad, judetul
Arad.*
*In ultima vreme am tot citit articolele scrise pe website-urile UrbaNNews
si urbaniulian despre angajatul roman si, cu toate ca va dau dreptate pe de
o parte, pe de alta parte tin sa va spun ca nu sunt toti asa cum au fost
descrisi in articole. S-a intrebat vreodata cineva DE CE ajunge angajatul
roman "apatic, lipsit de chef, uitându-se cu coada ochiului la ceas în
aşteptarea orei de plecat acasă, pitit după birou ca să iasă cât mai puţin
în evidenţă şi astfel să scape de sarcinile în plus, luându-şi multe pauze
de ţigară (pe care le consideră un drept din Codul Muncii). Lipseşte de la
serviciu zile întregi, motivând că are probleme personale şi fără să
considere că are obligaţia măcar morală să le detalieze. Refractar când
trebuie să stea o jumătate de oră în plus peste program ca să termine ce a
tot amânat să îndeplinească. Servil cu şefii de la care poate obţine
beneficii imediate, dar blestemând firma la care lucrează imediat ce iese la
bere cu băieţii. Etern nemulţumit de banii pe care îi câştigă, fără să
compare nivelul salarial cu munca efectiv prestată şi convins că simpla şi
fermecătoarea lui prezenţă ar trebui să-i asigure din ce în ce mai mulţi
bani, indiferent de productivitatea activităţii sale, care de regulă scade
treptat, pe măsură ce îşi pierde şi minimul interes arătat la început" (Adela
Mohanu - Sibianul online.ro)?*
*Imi dau ca exemplu aici pataniile personale, pentru ca ma consider (inca)
un angajat dinamic, din acela care "vrea sa mute muntii si e gata sa-si
dedice viata carierei". Dupa mai bine de 10 ani in campul muncii, am luat
contact cu aproape tot ceea ce inseamna "demoralizarea si calcarea in
picioare a angajatului roman", incepand de la extrem de dificila sarcina de
a gasi un loc de munca si pana la destituirea fiindca nu sunt pe placul unui
membru al familiei care conduce firma la care sunt angajata. Dar sa le expun
pe rand:*
- *In Romania este FOARTE greu sa gasesti un loc de munca relativ bun si
aici intra, in opinia mea, doar doua puncte forte: salariu decent – pe
cartea de munca!!! si respectul angajatorului. Daca, in urma unui eveniment
nefericit, un angajat ramane fara loc de munca, este ca si distrus (vorbesc
despre un angajat care a fost facut sa paraseasca locul de munca, nu
disponibilizat si pus in somaj, ca sa ma aiba totusi un venit minor pana
cand reuseste sa-si gaseasca alt job...si da, de multe ori firmele stiu sa
faca in asa fel incat sa-si determine angajatii sa plece, extenuandu-i fizic
sau psihic, pana cand acestia cedeaza sau fac anumite greseli pentru care
pot fi pusi pe liber fara nici o alta obligatie din partea angajatorului).
Urmeaza cursa contra-cronometru pentru gasirea unui alt loc de munca. Nu
stiu daca sunteti la curent cu faptul ca majoritatea companiilor angajeaza
"pe relatii, pile si bani", iar anunturile care se dau in ziare sunt de
ochii lumii, pentru ca asa trebuie procedat. Personal am fost la zeci de
astfel de firme, la interviu. Cu toate ca ma potriveam perfect cu cerintele
lor, am fost respinsa de fiecare data, cu fraze incepand de la clasicul "va
contactam noi dupa finalizarea interviurilor" pana la "sunteti
supra-calificata pentru post, nu ne permitem sa va angajam". Adaugati la
toate astea banii cheltuiti pe mijloacele de transport pentru participarea
la interviuri si timpul irosit in van si aveti primul pas catre deprimarea
si dezamagirea romanului.*
- *Atunci cand exista fericirea de a gasi un loc de munca, angajatul
roman se confrunta cu vechea zicala "Pe afara-i vopsit gardul iar inauntru e
leopardul" Una ti se promite la angajare, iar de alta ai parte dupa ce se
semneaza contractul de munca. Personal nu am intalnit (direct sau indirect)
angajatori care sa respecte tot ce este scris in contractul de munca:
niciodata in viata mea nu mi-am luat TOT concediul pe un an, iar uneori
zilele de concediu le-am luat cu scandal si amenintari, am lucrat ore
suplimentare pentru care nu am fost rasplatita niciodata (in bani sau zile
libere), am facut si munca altor angajati fara sa fiu platita extra, am
lucrat si pe un post "3 in 1" ca sampoanele (eram asistent manager,
centralista si dj, in acelasi timp), am venit la lucru si in zilele libere
fara sa primesc bani pentru ele…ba mai mult, majoritatea angajatorilor pe
care i-am cunoscut nici macar n-au avut cuvinte de apreciere pentru mine, ci
numai reprosuri, invinuiri, injurii…poate dvs. nu cunoasteti (dar sunt
sigura ca majoritatea celor care sunt angajati stiu ce inseamna) sentimentul
de a veni fericit la serviciu si, intr-o clipa, sa devii irascibil, deprimat
si dezamagit pentru ca seful/sefa e in toane proaste fiindca s-a sculat cu
fata la cearsaf si-ti face viata un chin, pe motive neintemeiate sau din
rautate gratuita, pentru ca ai mai multe idei ca el/ea, arati mai bine decat
el/ea, esti mai placut de colegi decat el/ea, nu stii sa "periezi" ca altii,
te desconsidera pentru ca are o amanta/un amant care nu te sufera, pentru ca
nu i-ai cedat avansurilor…si multe alte motive. Din pacate, le-am intalnit
pe toate astea si altele in plus, dar n-as vrea sa scriu aici un roman.*
*Acum va rog sa-mi spuneti cum se poate sa fii altfel decat deprimat,
dezamagit, apatic si plin de lehamite. Din fericire, eu am marele noroc sa
am o armonie familiala iesita din comun, dar ma gandesc la cei care nu au
liniste si fericire nici acasa…ei cum rezista oare? Unde sa-si mai gaseasca
implinirea? Nu vreau sa mai aud fraza "Daca nu-ti convine, cauta-ti job in
alta parte"…cine o spune este ori patron nesimtit si indiferent, ori cineva
care are destule pile si bani ca sa-si gaseasca usor un job. Nu am vazut in
viata mea un angajat care sa plece de la o firma unde-i este bine, fie ca e
vorba de un salariu foarte bun si poate "inghiti" orice altceva pentru bani,
fie ca e vorba de un loc de munca lejer care ofera timp liber suficient sau
fie ca e vorba despre un serviciu in care, desi nu primeste un salariu
foarte bun, macar e apreciat de sef si i se arata asta cu fiecare ocazie.
Imi amintesc ca am fost la un interviu, iar pe CV-ul meu era scris la
rubrica "ce asteptati de la firma" doar un singur cuvant: respect. Doamna
patroana m-a intrebat indignata: "Cum adica respect?" Chiar asa…cum adica
respect? Pai, cand te angajezi, devii sclav…daca nu-ti convine si mai ai si
tupeul sa faci ceva pe cale legala impotriva firmei, daca ti-a fost adus un
prejudiciu, te-ai ars! Nu-ti ramane decat sa stai si sa rabzi mizeriile, sa
inghiti toate porcariile si sa te bucuri ca ai totusi un salariu. Toata
lumea vorbeste de rau angajatul roman…dar de ce acest angajat, atunci cand
pleaca sa lucreze peste hotare, e plin de zel, foarte muncitor si apreciat
de angajator? Nu scrie nimeni despre PATRONUL ROMAN? Sefu' plin de fite care
face avansuri angajatelor, care nu angajeaza decat dupa anumite criterii,
care isi varsa nervii de acasa pe angajatul de la lucru, care iti cere sa
faci totul si in plus inca ceva, dar care te desconsidera si nu te
apreciaza, care sta numai prin concedii si "calatorii de afaceri", dar care
lasa greul firmei pe umerii angajatului, care cere sa-ti lasi casa si
familia ca sa te dedici firmei, dar care te arunca imediat ce incepi sa dai
rateuri din cauza stresului si a oboselii, care stie cum sa te distruga
psihic fiindca nu-i place mutra ta…*
*Cred ca ar trebui sa se faca o paralela intre angajatul roman si
angajatul de peste hotare, intre patronul roman si patronul de peste hotare.
Nu cred ca ESTE NUMAI VINA angajatului roman pentru faptul ca a ajuns asa
cum este.*
*Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati
trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si
reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com*
