E-urile de pe vremea lui Ceauşescu
Mai ţineţi minte galantarele de la alimentară pline cu lapte, iaurt,
sana şi brânză topită, crenvurştii şi salamurile cu soia? Bananele verzi
coapte în şifonier, dropsurile chinezeşti?
Puţini ştiu însă că şi în fabricaţia multor produse se foloseau E-uri. Este
adevărat, însă se urmărea la sânge cantitatea de conservanţi alimentari.
Ori, după Revoluţie, primele organe care au fost desfiinţate au fost
controalele tehnice de calitate (CTC-urile).
Elvira Grosu, inginer în chimia alimentelor, ne-a dezvăluit care erau
E-urile de pe vremea regimului comunist, de ce un produs avea, în urmă cu
aproape două decenii, doar două zile de valabilitate şi astăzi aproape un
an.
„Pe vremea lui Ceauşescu erau maxim opt conservanţi şi aromatizanţi
alimentari. Cei mai cunoscuţi sunt azotiţii şi azotaţii de sodiu.
Concentraţia maximă admisă era de 14 mg/100 grame produs", ne spune
inginerul în chimia alimentară.
Preparatele de carne conţineau conservanţi
Preparatele de carne conţineau, invariabil, conservanţi şi coloranţi. Se
foloseau conservanţii pentru menţinerea culorii hemoglobinei roşii, altfel,
ea s-ar fi oxidat chimic şi ar fi căpătat culoarea vineţie.
În lipsa acestor conservanţi, produsul din carne ar fi avut un aspect
comercial neplăcut, devenind astfel neatractiv pentru populaţie. Cantitatea
admisă de conservant era de 7 – 8 mg/100 gram. Orice produs care nu respecta
acest STAS era retras de pe piaţă.
Brânzeturile conţineau doar clorură de sodiu, adică sare alimentară. Mare
preţ se punea în acele vremuri, pe lanţul frigorific, care trebuia să fie la
10 grade Celsius. „Pe vremea lui Ceauşescu exportam foarte multă telemea în
Grecia, era foarte agreat acest produs", îşi aminteşte inginerul chimist.
În cazul în care nu se respectă temperatura de păstrare de 10 grade Celsius,
în produs apar modificări organoleptice şi microbiologice.
Calitatea unui produs lactat, indiferent dacă era vorba de brânză sau de
caşcaval, era dată, la o primă evaluare, de ochiurile de fermentaţie. În
cazul în care ochiurile erau lunguieţe, produsul era bun, iar dacă ochiurile
erau rotunde nu era indicată comercializarea respectivului produs. „Când
găseam o bucată de caşcaval fără găuri de fermentaţie îi ziceam săpun", ne
spune Elvira Grosu.
Aţi mai văzut azi vreun produs cu găuri de fermentaţie?
Un iaurt avea termen de valabilitate maxim 72 de ore
Cum produsele nu conţineau conservanţi, şi termenele de garanţie erau foarte
mici. Astfel, pentru un iaurt, termenul era între 48 şi 72 de ore, laptele
avea termen de garanţie maxim 72 de ore, iar halvaua, maxim 30 de zile.
La insistenţele inginerilor chimişti, reprezentanţii Ministerului Comerţului
de la acea dată au acordat termenul de valabilitate. Asta se întâmpla în
perioada anilor 1975. Era vorba de un termen până la care produsul putea fi
consumat în deplină siguranţă. Aşa s-a ajuns ca brânza topită, spre exemplu,
să aibă un termen de valabilitate de 30 de zile.
Un alt motiv pentru care termenul de valabilitate era foarte scurt era lipsa
lăzilor frigorifice, atât în depozite, cât şi în magazine. Astfel, termenul
de valabilitate al unei sticle de bere începea să curgă din momentul în care
era expusă în magazin.
E-urile au intrat pe piaţa românească otrăvindu-ne. Ministerul Sănătăţii nu
a luat nicio măsură pentru a stopa sau măcar a diminua cantitatea de
conservanţi din alimente. În timp, aceşti conservanţi şi aromatizanţi se
acumulează în organism şi produc modificări ale stării de sănătate.
Cel mai adesea, ne spune Elvira Grosu, inginer în chimia alimentelor,
E-urile consumate produc o stare de irascibilitate. Cei mai afectaţi sunt
copiii şi persoanele în vârstă.
Ce alimente conţineau E-uri? În primul rând mezelurile, care aveau în
compoziţie conservanţi pentru menţinerea culorii hemoglobinei. Apoi,
bomboanele, care conţineau acidul ascorbic -un produs pe care-l importam din
China. De asemenea, alcoolul şi produsele zaharoase aveau în compoziţie
diverse E-uri.
„Ministerul Sănătăţii ar trebui să limiteze coloranţii artificiali, cu
riscul diminuării termenului de valabilitate al unui produs", ne spune
specialistul.
Înainte de 1989, când pe piaţă erau admişi maxim opt conservanţi şi
aromatizanţi, termenul de valabilitate al produselor era mult mai mic. Spre
exemplu, un iaurt avea termen de valabilitate maxim 72 de ore, iar în
prezent, un astfel de produs are termen de valabilitate şi aproape o lună.
Ouăle erau conservate în clorură de var
Este adevărat, toţi sunt de părere că pe vremea lui Ceauşescu produsele erau
sănătoase, fără E-uri. Cum nu conţineau conservaţi sintetici, iar lăzile
frigorifice unde produsele s-ar fi putut păstra un timp mai îndelungat
lipseau, se apela la soluţii de compromis. Ouăle, spre exemplu, erau
conservate la frig sau în… clorură de var.
Cum se stabilea dacă ele erau proaspete? Prin ovoscopare, adică prin
măsurarea camerei de aer din ou, care nu trebuia să fie mai mare de un
centimetru.
Întreruperile dese de curent de pe vremea lui Ceauşescu produceau mari
pagube în domeniul comerţului. Peştele, un aliment perisabil, a ajuns, nu de
puţine ori, făină furajeră. Se mai sorta ce se putea sorta şi se trimitea la
conservat, iar restul ajungea hrană pentru păsări.
Bananele erau coapte în magazii
Bananele, un fruct de lux pe perioada comunistă, nu ajungea întotdeauna pe
piaţă. Fostul inginer în chimia alimentară îşi aminteşte cum un întreg
transport de banane a fost trimis la Munca Ovidiu şi din ele s-au făcut
piureuri pentru copii. „Temperatura de transport este de 13 grade Celsius,
nici mai mult, nici mai puţin. Dacă temperatura este mai mică, ele se
înnegresc. Odată, s-a întârziat transportul şi toate au venit răscoapte şi
astfel din ele s-a făcut piure de fructe", ne spune Elvira Grosu.
În cazul în care transportul de banane ajungea la timp în Constanţa,
fructele se coceau în depozite, căldura fiind asigurată de butelii.
O atenţie deosebită se acorda citricelor, care puteau fi infestate cu
paraziţi. Prin refrigerare, paraziţii erau anihilaţi. Pe vremea lui
Ceauşescu, specialiştii se luptau pentru ca a se limita înmulţirea
paraziţilor. Aveam şi noi gândacul de Colorado şi mulţi alţi paraziţi.
Cum ne dăm seama dacă o portocală sau un grapefruit sunt infestate cu
paraziţi? Specialistul ne spune că pe pulpa fructului apar pete de culoare
maronie, iar parazitul se poate vedea la microscop. Citricele pot fi
infestate cu paraziţi încă de la stadiul de floare. Parazitul se dezvoltă
mai apoi în fruct.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati
trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si
reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com
