Haideti sa o ajutam pe Diana, fetita de 5 ani care se lupta cu cancerul ! Romani alaturi de Romani
Diana are doar 5 ani şi deja ştie ce e suferinţa. Nu suferinţa copiilor atunci când mama spune că nu au voie dulciuri sau că va trebui să aştepte păpuşa cea frumoasă până la Crăciun. Diana a învăţat prea devreme că injecţiile, spitalul, chimioterapia, perfuziile, operaţiile şi lacrimile mamei sunt suferinţe mult mai greu de îndurat.
Tragedia familiei Neacşu a început în iunie 2006, după un sejur la mare. "Ne întorsesem acasă şi Diana se tot plângea că o doare burta, aşa că am mers la medic", povesteşte Mirela Neacşu, mama fetiţei. Ecografia făcută atunci nu a scos la iveală nimic grav, iar părinţii s-au liniştit. În octombrie 2006 însă, micuţei a început să-i curgă sânge din nas, iar Mirela a observat că avea abdomenul umflat în partea dreaptă. "Am crezut că e de la prea mult efort făcut pe bicicleta pe care o avea de puţin timp, dar am mers totuşi din nou la medic", spune ea.
CANCER
Diana a fost internată la Spitalul "Grigore Alexandrescu", unde după analize amănunţite doctorii au diagnosticat-o cu nefroblastom drept cu metastază pulmonară dreaptă. Pentru familia fetiţei şocul a fost imens. Fetiţa lor avea rinichiul drept înfăşurat într-o tumoră malignă, iar cancerul se răspândise şi la plămân. Patru zile de chimioterapie au pregătit-o pentru prima operaţie, în care doctorii i-au extirpat rinichiul. Au urmat apoi peste un an de citostatice. "Făcea câte o serie la fiecare 5 săptămâni. Din fericire, le-a suportat relativ bine", povesteşte mama. O nouă umbră s-a abătut peste destinul Dianei la începutul lui 2007. Analizele, pe care le făcea periodic, au arătat o scădere dramatică a numărului de globule albe din sânge. Medicii i-au administrat de urgenţă un medicament şi i-au făcut transfuzii repetate cu masă limfatică. Din fericire, în această perioadă sistemul imunitar slăbit al Dianei a reuşit să nu permită vreunei infecţii să îi ameninţe viaţa.
RECIDIVĂ
A fost nevoie de o nouă operaţie, în septembrie anul trecut, pentru a extirpa metastazele de la plămânul drept. După intervenţia chirurgicală, un examen de computer tomograf a arătat că boala se încăpăţâna să nu părăsească trupul Dianei. Părinţii au reuşit cu greu să strângă 1.000 de euro pentru a-i face micuţei o analiză PET la Oradea. Aceasta a confirmat reapariţia a doi noduli canceroşi în zona plămânilor. Diana nu vrea să lase boala să o învingă. E un copil ştrengar şi vesel, ca toţi copiii. Nu-i plac vizitele la spital, dar îndură cu stoicism toate tratamentele. Numai pe cel nou, recomandat de doctori după PET, micuţa nu-l poate suporta – radioterapia. "Fetiţa noastră suferă de claustrofobie şi, ca să îi putem face radioterapia, trebuie să o sedăm. Problema este că ea e alergică la sedativele folosite în România...", spune cu amărăciune Mirela, mama Dianei.
"Diana a fost un copil înconjurat cu dragoste. E foarte isteaţă, ştie să citească de la 4 ani, desenează, colorează, cântă şi dansează, spune poezii şi poveşti. E o fetiţă veselă, optimistă şi plină de viaţă. Ea e darul nostru de la Dumnezeu. Ne-am făcut proiecte pentru ea, ca orice părinţi, dar totul s-a prăbuşit", o descrie mama.
SPERANŢA SALVATOARE
Familia fetiţei a primit o speranţă din partea unei clinici din Franţa. La Institutul Leon Bernard din Lyon, Diana are toate şansele să se facă bine. Costurile pe care le-ar implica însă o lună de spitalizare şi tratament se ridică la aproape 60.000 de euro, bani pe care familia micuţei nu are nici o şansă să îi strângă fără ajutor în regim de urgenţă. "La clinica din Franţa, medicii au metode pentru a depista alergodermiile şi pot alege un sedativ care să nu o afecteze. Din nefericire, boala fetiţei noastre evoluează foarte repede. Fără tratament pe perioadă îndelungată am putea să o pierdem. Medicii din Franţa ne-au spus că o pot trata, însă ne e foarte greu să strângem atâţia bani rapid", spune mama.
Ajutor
Între jucăriile ei, Diana pare un copil normal. E absorbită de joacă, îşi pândeşte mama să se întoarcă cu spatele, ca să poată face o trăznaie. E răsfăţata familiei Neacşu şi lumina ochilor părinţilor ei. Mirela ar da orice să nu-şi mai ştie copilul în pericol. Să nu mai simtă în fiecare noapte că ceva incontrolabil ar putea să o ia de lângă ea.
Speranţa fetiţei stă acum în mâinile noastre. Ale fiecăruia dintre noi. 60.000 de oameni cu suflet mare, care să dăruiască câte un euro, ar putea înfăptui o minune. O minune pentru un îngeraş care şi-a pierdut aripile. Să-i redăm Dianei aripile care să o ajute să pornească în viaţă. Să o ajutăm să vadă că viaţa nu înseamnă numai suferinţă.
Pentru cei care vor să pună umărul la salvarea micuţei există următoarele conturi deschise la BRD, Agenţia FEERIA, pe numele tatălui Dianei, Neacşu Laurenţiu Dragoş:
LEI: RO09BRDE445SV21458314450
EURO: RO53BRDE445SV21458404450
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com







