Statul distruge deliberat viticultura romaneasca ca sa ajungem sa bem numai vin de la hypermarket !
Viticultorii vrinceni sint nevoiti sa vinda productia de struguri la preturi
derizorii. Procesatorii au anuntat ca nu vor plati mai mult de 50 de bani pe
un kilogram de struguri. Producatorii de struguri spun ca pretul oferit de
procesatori este foarte mic si nu acopera cheltuielile. Presedintele
Federatiei Viticultorilor din Vrancea, Toader Manole, este de parere ca,
pentru a putea supravietui, viticultorii vrinceni ar trebui sa vinda
kilogramul de struguri cu minim 1 leu. „Toate cite guvernul de dreapta le-a
promis viticultorilor in 2004 s-au dovedit a fi niste minciuni sfruntate. La
30 noiembrie, cu ajutorul cetatenilor, PSD va reveni la guvernare iar eu voi
propune subventionarea productiei de struguri a viticultorilor din Vrancea
si, implicit, din Romania. Ca sa nu mai vorbim de schimbarea tuturor
mecanismelor de aplicare a legii viei si vinului, in favoarea
viticultorilor", a spus presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan.
Presedintele Federatiei Viticultorilor din Vrancea, Toader Manole, spune ca
pentru a putea supravietui, viti-cultorii vrinceni ar trebui sa vinda
kilogramul de struguri cu cel putin 1 leu. El recunoaste ca acest lucru va
fi imposibil, deoarece viticultorii nu au unde sa valorifice productia. „Nu
sint oferte pentru a cumpara struguri, deoarece nici un procesator nu a
primit credite de la banca pentru a putea plati marfa. Actuala lege nu
admite comercializarea de catre producatorii particulari a nici unui litru
de vin. Practic stam blocati cu strugurii in cimp si asteptam sa se strice,
sa mucega-iasca", a precizat Toader Manole. El a adaugat ca viticultorii
vrinceni nu au putut vinde nici macar vinul fabricat in anii anteriori, iar
capacitate de stocare nu mai exista. „Producatorii particulari nu au unde sa
duca strugurii pentru ca li se interzice sa fabrice vinuri in crame proprii
pe motiv ca nu au antrepozit fiscal si, mai ales, pentru ca nu au licenta de
productie de vinuri. Legea inter-zice acordarea de licente persoanelor
particulare si permite acordarea de licente doar agentilor economici. Este
vorba de o discriminare pe care Consiliul Concurentei ar fi trebuit sa o
vada demult", a precizat presedintele Federatiei Viticultorilor din Vrancea.
Daca preturile de achizitie nu vor creste, producatorii viticoli risca sa
dea faliment si sa lase planta-tiile de vie pirloaga. În acest an, ei au
cheltuit 8 mii lei pentru fiecare hectar.
40 de bani un kilogram
de struguri
Viticultorii se pling de pretul mic pe care il ofera firmele de vinificatie
pentru kilogramul de struguri. Cele mai multe societati procesatoare nu
si-au anuntat intentia de a achizitiona struguri, iar cele care au facut-o
ofera doar 50 de bani pe kilogram. Viticultorii nu vor sa accepte acest pret
deoarece ar pierde cel putin 3.000 de lei la hectar si nu ar mai avea din ce
sa traiasca. „A venit vremea recoltei si nu avem posibilitatea sa o
valorificam cum trebuie... Nu exista o piata de desfacere, nu sint conditii.
Vin oameni din afara judetului si cumpara struguri la pret de nimic.
Restrictii vad ca sint, dar avantaje nu", a precizat Alexandru Spantulescu,
din Popesti. Gheorghe Bengus, din aceeasi localitate, spune ca micii
producatori viti-vinicoli nu sint ajutati de nimeni, iar pretul oferit pe
kilogramul de struguri este ridicol. „Eu sint persoana fizica. Noi nu sintem
ajutati deloc in ceea ce priveste asocierea cu alti mici producatori din
zona. Ma nemultumeste ca nu se vine in ajutorul valorificarii productiei,
nici macar nu putem sa ne acoperim cheltuielile. Ar trebui sa existe piete
de desfacere a strugurilor si a vinului. Este jalnic sa vindem kilogramul de
struguri cu 50 de bani, in loc sa luam cel putin 1,2 lei", spune suparat
Gheorghe Bengus. Doina Alexe este din Bucuresti si detine citeva hectare de
vie in comuna Dumbraveni. Femeia sustine ca nu a vindut nici macar vinul
obti-nut din recolta anului 2006, din cauza pretului mic. „Nu pot sa vind
nici macar vinul de acum doua recolte, pentru ca ar insemna sa dau litrul cu
un leu. Nimeni nu spune ce sa facem cu vinul, daca mai putem sa il
valorificam. Desi au zis ca o sa ne dea subventii pentru motorina, pina acum
nu am vazut nimic. Avem nevoie de o piata de desfacere. Am de platit pentru
substante aproape 35.000 lei. Mi se pare ca toate autoritatile din domeniu
sint incompetente", a precizat femeia.
Situatia este asemanatoare si in podgoria Panciu. Aici, un kilogram de
struguri de vin, de soi ales, este 40 de bani. „Nu are cine sa ne ia
strugurii, e de ris sa iau 40 de bani pe kilogram. Eu unul cheltui 6 mii de
lei pe hectar… cu ce ma aleg daca vind strugurii la un pret de ris?? Nimeni
nu ne baga in seama. Subventiile nu au ajuns la noi, sint doar vorbe goale
din partea guvernantilor", sustine Marin Corcoz, din Panciu.
Oferta bogata,
cumparatori putini
Pietele amenajate pentru vinzarea strugurilor erau ieri aproape pline. La
Cotesti, producatorii ofereau aproape toate soiurile de struguri de vin, de
la Chasselas, Feteasca Alba, Aligote pina la Riesling. Preturile variau
intre 60 de bani si un leu pentru un kilogram. Unii dintre ei erau dispusi
sa mai lase din pret. Cu toate acestea, cumparatori nu prea existau..
„Preturile oferite sint mici, cumparatori nu prea exista, iar noi sintem
obli-gati sa ne intoarcem cu marfa acasa. Daca nu vindem la un pret decent
atunci iesim in pierdere. Deja la pretul de 60-70 de bani dam munca noastra
pe degeaba", sustin acestia.
În piata de la Urechesti, comerciantii cereau un leu pentru fiecare kilogram
de struguri si nu erau dispusi sa lase din pret. Nici aici cumparatorii nu
se inghesuiau. „Mai bine mergem cu ei acasa si ii facem vin, decit sa ii dam
pe nimic", a spus una dintre vinzatoare. Bine se descurcau vinzatorii de
struguri de masa. Acestia vindeau kilogramul de struguri cu preturi cuprinse
intre 3,5 si 4 lei, iar cumparatori existau din belsug.
Productia de struguri
nu va fi una record
Desi initial s-a estimat ca productia de struguri de anul acesta va fi una
record, se pare ca nu va fi atit de mare. Seceta prelungita si bolile care
au afectat vita de vie au redus productia. Producatorii se tem ca vinul nu
va fi de calitate, deoarece seceta nu a permis dezvoltarea boabelor de
strugure si a mentinut aciditatea.
Oficialii Directiei Agricole sustin ca productia medie nu va depasi 8.000
kilograme la hectar pentru strugurii de vin si 9.000 kilograme la hectar
pentru strugurii de masa. „Din estimarile producatorilor recolta nu va fi
extraordinar de mare. Se estimeaza o productie medie de 7.500-8.000
kilograme la hectar pentru strugurii de vin si de 8.500-9.000 kilograme
pentru strugurii de masa. Vor fi si soiuri unde se va ajunge la 10-15.000
kilograme la hectar. Se pare ca nici calitatea nu va fi atit de buna, tocmai
din cauza secetei. Boabele sint mici, cu un randament scazut", a afirmat
directorul adjunct Crin Constantinescu.
La nivelul judetului, circa 25 mii hectare sint cultivate cu vita de vie.
Marea majoritate a suprafetei, aproximativ 20 mii hectare, este cultivata cu
struguri de vin.[ George Noaptes de la Monitorul de Vrancea]
*Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati
trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si
reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com*







