Acţiune in Justitie pentru rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către una din părţi
În cazul rezilierii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa
părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţia,
deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. El poate opta
între executarea directă şi desfiinţarea contractului.*
*Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şi-a
executat obligaţia asumată.*
*Acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor poate fi
dispus de instanţa ori de câte ori apreciază asupra oportunităţii cererii
formulate.*
Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5013 din
19 iunie 2007.
Tribunalul Bucureşti- Secţia a V-a civilă prin sentinţa nr.1413 din 30
noiembrie 2005 a admis în parte cererea formulată de reclamanţii B.C.L. şi
M.C.D. în contradictoriu cu pârâta SC D.RBA Import-Export SRL; a dispus
rezilierea contractelor nr.1121 din 11 aprilie 2002 şi nr.1122 din 11
aprilie 2002 precum şi a actelor adiţionale ale acestora; a respins ca
neîntemeiată cererea privind constatarea nulităţii absolute a documentului
prin care reclamanţii au cedat dreptul de folosinţă exclusivă a denumirii
„Autentic"; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 395.088.690
ROL reprezentând remuneraţia cuvenită acestora conform contractelor şi a
respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâtă în contradictoriu
cu M.C.D.
În motivarea hotărârii se arată că reclamanţii au încheiat cu pârâta un
contract al cărui obiect este, conform art.1, „management, impresariat
artistic, promotion şi mediatizare creaţie şi producţie artistică
audio-video, distribuţie şi difuzare". Corelativ acestei obligaţii asumate
de către pârâtă este dreptul reclamanţilor la remuneraţia consemnată în
art.21 din contract, în cuantum de 30%, termenul de plată, fiind stabilit a
se calcula lunar la data de 10 ale lunii următoare, cash, conform art.22 din
contract.
În executarea acestor contracte au fost editate şi comercializate doua
albume cu muzică de petrecere, compilaţii şi albume de colinde. Deşi
termenele fuseseră împlinite, câtă vreme primul album a fost pus pe piaţă la
20 iulie 2002, reclamanţii nu au beneficiat de remuneraţia consemnată în
art.21 din contract. Nu se poate reţine în favoarea pârâtei excepţia de
neexecutare a contractului invocată în întâmpinare, câtă vreme, pentru a
produce efecte, aceasta trebuie indicată imediat ulterior termenului de
plată şi nu în cadrul litigiului, şi oricum, doar în situaţia în care
reclamanţii la rândul lor nu îşi îndeplineau obligaţia corelativă de a
desfăşura sub coordonarea pârâtei activitatea artistică. Privitor la cererea
având drept obiect constatarea nulităţii documentului prin care reclamanţii
au cedat dreptul la folosinţă al numelui „Autentic" s-a reţinut că înscrisul
nu a fost depus la dosar şi că motivul este de nulitate relativă iar nu de
nulitatea absolută.
Cererea conexă a fost respinsă întrucât reclamantului îi revenea sarcina
probei referitoare la nerespectarea de către artist a clauzei de
exclusivitate cuprinsă în contractul nr. 112 din 11 aprilie 2002 prin
participarea de către artistul M.C.D. într-un recital, în sensul primirii
unui onorariu, neputându-se determina procentul de 55% ce i s-a cuveni.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei
arătate, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze
privind proprietatea intelectuală a respins calea de atac declarată prin
decizia civilă nr.225/A din 3 noiembrie 2006 pentru considerentele ce
urmează.
Din conţinutul definiţiei excepţiei de neexecutare a contractului rezultă că
aceasta poate fi invocată cu succes până în momentul la care partea adversă
şi-a executat propria obligaţie sau declară că doreşte să-şi execute
propria obligaţie, fiind lipsită de relevanţă existenţa vreunui litigiu
între părţi.
Pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor excepţiei de neexecutare trebuie
să se examineze izvorul obligaţiilor reciproce, care sunt obligaţiile
asumate de părţi prin contract, care sunt obligaţiile pretins neexecutate,
importanţa lor în conţinutul contractului, cauza neexecutării şi existenţa
sau nu a simultaneităţii obligaţiilor.
Obligaţiile reciproce îşi au izvorul în două contracte, cu conţinut identic.
Obligaţiile asumate de manager sunt cuprinse la articolul 2 din contract,
iar obligaţiile asumate de artist sunt cele prevăzute la art.7-17 din
contract şi constau, în esenţă, în acceptare şi respectarea tuturor actelor
şi activităţilor efectuate de manager în scopul îndeplinirii obiectului
contractului.
Curtea de apel a constatat că prin contract nu s-au impus repere calitative
sau cantitative care să regleze conduita contractuală, astfel încât
obligaţiile asumate de părţi sunt, în general, obligaţii de diligenţă,
acestea urmând a depune eforturi conjugate pentru a obţine avantaje
financiare cât mai bune.
Singura obligaţie certă este cea a managerului de a plăti artistului suma
de bani obţinută din activităţile şi/sau contractele derulate, inclusiv
editările de casete, CD-uri etc, motiv pentru care se apreciază de către
instanţă că o astfel de obligaţie are un caracter esenţial pentru
continuarea şi derularea în condiţii fireşti a contractului încheiat între
părţi.
Din probele administrate, inclusiv din raportul de expertiză, rezultă că în
2002 a fost lansat şi multiplicat un album cu muzică de petrecere, volumul
vânzărilor pentru perioada 2002-2005 fiind de 8568 casete şi 961 CD-uri.
Cu toate acestea managerul nu a plătit artistului nicio remuneraţie cuvenită
din exploatarea operei sale, şi anume din vânzările de casete şi CD-uri.
Susţinerile pârâtului referitoare la cheltuielile importante realizate cu
promovarea nu au fost dovedite cu mijloace de probă.
Instanţa a reţinut, referitor la participarea artistului în cursul anului
2003 la diverse manifestări artistice, că participarea la spectacole a fost
necesară în vederea asigurării resurselor financiare necesare activităţii
artistice, în condiţiile în care managerul nu şi-a îndeplinit obligaţia
esenţială de plată a artistului.
Referitor la conţinutul raportului de expertiză se arată că atâta timp cât
apelanta nu şi-a manifestat intenţia de a prezenta expertului vreun document
din care să rezulte cheltuielile efectuate pentru alte activităţi de
promovare decât editarea albumelor şi cât timp nici prin obiecţiunile
formulate nu s-a invocat o astfel de chestiune, criticile formulate sub
acest aspect sunt nefondate.
Nefondată a fost apreciată ca fiind şi critica referitoare la probele ce
trebuiau administrate având în vedere în vedere „cota de piaţă" a artistului
M.C.D. deoarece instanţa nu poate să exercite rol activ în sensul celor
indicate de apelantă atât timp cât partea a fost reprezentată de avocat şi
nu a cerut administrarea acestora.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este întemeiată în totalitate pe expertiza
administrată în cauză, profund eronată şi care nu a avut în vedere şi
drepturile managerului; în mod eronat au fost calculate drepturile
reclamanţilor la 30% din profitul obţinut fără a avea în vedere faptul că o
parte din CD-uri erau compilaţii aparţinând mai multor artişti.
Cota de 30% cuvenită artiştilor a fost parţial achitată în marfă, CD-uri
pe care le vindeau la concerte conform facturilor depuse.
Restul sumelor pe care reclamanţii le-au solicitat au fost compensate cu
procentele cuvenite managerului din banii încasaţi de artişti la concerte şi
nevirate acestuia în 7 zile.
Instanţa trebuia să scadă din suma datorată reclamanţilor sumele cheltuite
cu videoclipurile filmate, campania publicitară precum şi sumele achitate
prin chitanţele arătate.
Excepţia de neexecutare a contractului a fost greşit soluţionată deoarece
reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a notifica încasarea oricăror
sume reprezentând plăţi efectuate direct către artist şi să vizeze
procentele cuvenite în contul managerilor şi să nu participe la varii
activităţi fără acordul managerului.
Decizia instanţei de fond de a dispune rezilierea celor două contracte şi a
actelor adiţionale este nelegală deoarece acţiunea în reziliere poate fi
intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să
execute contractul ori intimaţii, încălcând obligaţiile contractuale, nu
aveau dreptul să formuleze acţiunea în reziliere. Acţiunea nu era admisibilă
deoarece debitorul obligaţiei neexecutate trebuia să fie pus în întârziere.
Instanţa avea posibilitatea de a acorda părţii care nu şi-a executat
obligaţiile un termen de graţie pentru a-şi executa obligaţiile.
Recurentul reiterează prin ultima critică lipsurile raportului de expertiză
deoarece suma cuvenită trebuia calculată doar după scăderea cheltuielilor.
Instanţa trebuia, potrivit art.164 Cod procedură civilă, să încuviinţeze
cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiţiei.
Recursul este nefondat.
Temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi îl constituie
neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale
conform cărora managerul avea obligaţia să asigure producerea materialelor
audio şi video, comercializarea acestora şi remuneraţia artistului în
condiţiile contractuale.
Pârâta nu contestă faptul neplăţii, invocând însă în apărarea sa excepţia de
neexecutare a contractului de către artişti, în sensul că aceştia au
participat la manifestări artistice neintermediate de manager şi pentru
care nu au achitat cotele cuvenite acestuia.
Contractul încheiat între părţi are clauze contractate generale, fără a
impune repere calitative sau cantitative în conduita contractuală. Singura
obligaţie certă şi esenţială este aceea de plată către artişti la data de 10
a fiecărei luni, a sumei de bani obţinută din activităţile şi/sau
contractele derulate, editări casete, CD-uri ş.a.
Chestiunea gravităţii neexecutării clauzelor contractuale de către
reclamantă a fost bine reţinută de instanţele de fond cât timp conduita
reclamanţilor – participarea la activităţi artistice neintermediate de
manager a fost determinată de faptul neplăţii.
Dat fiind interdependenţa obligaţiilor reciproce din contract, fiecare
dintre obligaţii constituind cauza juridică a obligaţiei corelative,
apărarea formulată de recurent, excepţia de neexecutare a contractului, a
fost respinsă corect, cât timp neexecutarea s-a datorat faptei înseşi a
acestuia, faptă ce i-a împiedicat pe reclamanţi să-şi execute obligaţiile
asumate.
Recurenta, a invocat, *omisso medio*, că reclamantelor nu li se cuvenea o
cotă de 30% din încasări deoarece o parte din CD-uri erau compilaţii
aparţinând mai multor artişti.
În aceste condiţii, neinvocând critici în calea devolutivă de atac,
recurenta nu putea învederarea direct în recurs aspecte privind
nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub acest aspect.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la conţinutul incomplet ori eronat
al raportului de expertiză, întrucât singura obiecţiune la raportul de
expertiză s-a referit exclusiv la calcularea sumei reprezentând stocurile de
marfă nevândute.
Acesta a fost de altfel şi temeiul avut în vedere de instanţa de apel atunci
când a respins proba cu efectuarea unei noi expertize solicitată în
condiţiile art.295 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotărârea pronunţată în apel, temeinic şi amplu motivată în fapt şi în
drept, s-a întemeiat pe analizarea clauzelor contractuale existente între
părţi, a tuturor probelor administrate în cauză, a îndeplinirii condiţiilor
excepţiei de neexecutare şi a admisibilităţii cererii de reziliere a
contractelor nr.1121 din 11 aprilie 2002 şi nr.1122 din 11 aprilie 2002
precum şi a actelor adiţionale ale acestora.
Drept urmare, afirmaţia recurentului în sensul că decizia pronunţată a avut
drept suport doar expertiza judiciară efectuată în cauză este vădit
nefondată.
Referitor la criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor
art.1020-1021 Cod civil, instanţa, reţine cele ce urmează.
În cazul rezilierii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa
părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţia,
deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. El poate opta
între executarea directă şi desfiinţarea contractului.
Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şi-a
executat obligaţia asumată, în cauză editarea albumelor cu muzică de
petrecere, precum şi a compilaţiilor şi a albumelor de colinde.
Acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor, invocat
de recurent, poate fi dispus de instanţă ori de câte ori apreciază asupra
oportunităţii cererii formulate.
În cauză, instanţa, ţinând seama de forma neexecutării parţială dar
esenţială pentru continuarea şi derularea contractelor încheiate între
părţi şi de caracterul pozitiv al obligaţiilor asumate de debitor, a
apreciat corect că se impune aplicarea sancţiunii rezilierii actelor
juridice încheiate între părţi.
În fine, critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art.164 Cod
procedură civilă, în sensul că instanţa trebuia să încuviinţeze cererea de
conexare pentru o mai bună realizare a justiţiei, este lipsită de obiect.
Cererea de conexare a dosarului nr.570/2004, având drept obiect obligarea
pârâtului M.C.D. la plata către recurentă a unor sume de bani rezultate din
încălcarea contractelor nr.1122/11 aprilie 2002 şi nr.136/19 iulie 2002, a
fost încuviinţată de instanţă la 18 noiembrie 2004, astfel cum rezultă din
încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.
Instanţa, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art.304 pct.5,7 şi 9 Cod
procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
*Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati
trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si
reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa
iulian.urban@gmail.com*
