Multi parinti se simt adesea coplesiti de provocarile zilnice pe care le au cu copiii. Nu este nicio rusine in a recunoaste ca avem probleme in a gestiona viata alturi de un copil si, in special alaturi de un adolescent. Trebuie sa fim realisti. Vremurile s-au schimbat si toate facilitatile, in special cele tehnologice, in multe situatii nu fac decat sa ne ingreuneze existenta. Da, inainte viata era mai simpla si o mama putea gestiona si o gospodarie, si 5 copii. In ziua de azi, o mama probabil are un job foarte stresant si provocari alaturi de copilul care are influente din toate partile. Cand simtim, ca parinti, ca nu stim incotro sa o apucam, inseamna ca trebuie sa apelam la un ajutor extern. Iti recomandam sa alegi un psiholog cu experienta in Bucuresti daca doresti sa faci fata provocarilor alaturi de copilul tau. Atunci cand incepi o consultatie psihologica, gestionarea primului interviu are o importanta deosebita.
Pentru un psiholog, munca cu parintii este foarte importanta: nu pot intalni copiii fara sa vada periodic mama si tatal. In acest moment, ne gandim mai presus de toate la structurarea relatiei. Parintii nu trebuie „educati”, dar, tinand cont de faptul ca sunt specialistii copilului lor, trebuie ajutati sa-si recupereze abilitatile si trebuie sa primeasca instrumentele pentru ca acestia sa ii ajute, la randul lor, pe psihologi. „A da instructiuni” parintilor, pe de alta parte, duce la a-i face mai nesiguri si a-i face sa-si piarda credinta in abilitatile lor. De fapt, se poate intampla ca, din diverse motive, un adult sa piarda contactul cu abilitatile sale parentale, sa se piarda si sa intre intr-o stare de confuzie. Sarcina psihologului este aceea de a-l face pe parinte sa aiba incredere in abilitatile sale. Deci, este indicat sa apelezi la ajutor de specialitate pentru ca va fi de un real ajutor. Sa vedem, mai pe larg, ce face, de fapt psihologul cu parintii, dar si cu copii.
Uneori parintii, la o sedinta de terapie, afiseaza cu simplitate si sinceritate – uneori fara sa realizeze gravitatea a ceea ce fac – gesturi de respingere si violenta fata de copiii lor. Sentimentele de furie si condamnare, care vin in mod natural, ii ajuta sa inteleaga pe psihologi ce simte copilul, dar nu sa inteleaga adultii. Prin urmare, psihologul trebuie sa gaseasca o cale pentru a ajuta si pentru a se asigura ca parintii sunt capabili sa-si accepte copilul. In spatele unei atitudini de violenta, de exemplu, exista intotdeauna teama si sarcina psihologului este sa inteleaga de ce se teme parintele. Cand suferinta este recunoscuta, tatal si mama se pot elibera de apararea lor si pot fi de ajutor copilului lor. Este vorba despre asigurarea faptului ca adultii pot intelege intentiile reale ale copilului, ajutandu-i sa realizeze acel proces de observatie care duce la a-l privi fara judecata. Practic, trebuie sa ii ajute pe parinti sa stie cum sa citeasca comportamentele copilului.
Consilierea psihologica: prima sedinta cu parintii copilului
Foarte des sunt influentati, in intelegerea copilului, de prejudecati, tipare educationale pe care le-au experimentat in copilarie sau emotii subiective.
Adesea, prin recuperarea increderii parintelui in propriile abilitati, este posibila reluarea unui proces educational virtuos. Cand parintii isi pot vedea copilul fara prejudecati, copilul sau adolescentul se simte recunoscut, iar parintii devin adevarati co-terapeuti.
Chiar daca parintii nu trebuie educati, se pot da indicatii practice cu privire la ritmurile vietii, ritualurile care marcheaza ziua, modurile in care copilul adoarme, diversele masuri de precautie pe care parintele le poate pune in aplicare pentru a-l face sa se simta mai bine.
Intalnirile psihologului cu copilul
Dupa 1-2 sedinte cu parintii, psihologul va avea o idee despre copil si in prima intalnire cu el acesta va intampina si va urmari interesele sale, creandu-i un spatiu pentru a se simti in largul sau. Daca este un copil si nu un adolescent, ii pune la dispozitie cateva jucarii, il observa in timp ce se joaca si, de asemenea, interactioneaza natural. Mesajul care trebuie transmis este unul de extrema incredere: „Orice ai face, voi fi acolo”. Acest lucru va permite continuitatea si fiabilitatea relatiei.
In mod normal, inainte de a pune un diagnostic, psihologul noteaza ce se intampla, deci cum se misca, cum atinge si apuca obiecte, observa abilitati motorii grosiere, fine si lingvistice (cum se misca si vorbeste), relatia sa cu lumea, intre el si ceilalti, vocea sa (puternica, joasa, clara sau nu), modul in care pronunta cuvintele.
Continutul consilierii psihologice este o actiune, prin care copilul vorbeste natural si corespunzator varstei sale. Copilul face parte dintr-o retea de relatii, cu o perspectiva sistemica (exista o diferenta daca creste in oras sau in mediul rural, daca parintii lui sunt singuri sau exista bunici, daca lucreaza, ce face dupa-amiaza, daca exista frati, daca face activitati manuale, plimbari in natura etc.).
In cea de-a doua intalnire, copilul va aduce elemente noi pentru psiholog. La sfarsit este “colectat” tot materialul si este pus un diagnostic si o prognoza de lucru atat cu copilul, cat si cu parintii.
Sentimentul de vinovatie al parintilor trebuie sa se transforme intr-un sentiment de responsabilitate, care ajuta la urmatorul pas catre bunastarea copilului. Psihologul trebuie sa ajute parintii sa isi ajute copiii, trebuie inceput un proces care trebuie sa se desfasoare si acasa.
Este esential ca psihologul sa se intalneasca cu parintii la inceput si periodic in timpul lucrului cu copilul, atat pentru ca sunt adevaratii experti ai copilului lor, cat si pentru ca fara ajutorul lor munca psihologului este cu siguranta mai putin eficienta. In toate cazurile, atitudinea trebuie sa fie una de primire si acceptare, fara nicio judecata critica. Trebuie sa fie colectate in mod sistematic informatii. Doar asa psihologul va putea sa ajute cu adevarat si parintii, si copiii. De aceea, un psiholog este ceea ce iti trebuie in cazul in care te afli in aceasta situatie. Mergi alaturi de partener si copilul tau, si redobanditi bunastarea relatiei parinte-copil.
