Generosi sunt oamenii care dai si altora adresele utile si prudenti sunt cei care le pastreaza, fiindca nu se stie cand vor avea nevoie de ele.
Cu cateva luni in urma, o vecina dorea sa arunce mobila veche din lemn masiv, lucrata artistic. Tapiteria era de vis, masa era sculptata, iar cineva care a fost chemat sa ajute la scoaterea mobilei din casa si la aruncarea ei la ghena a spus:
-Stop! Nu se poate sa aruncati o comoara! Stiu eu o adresa utila. Notati: https://www.boxe-depozitare.ro/boxa-depozitare-de-inchiriat-in-bucuresti.
Gazda a privit mirata, fara insa sa spuna ceva, fiindca in adresa virtuala se vorbea despre boxe-depozitare mobila, iar ea dorea sa scape de vechituri, nu sa plateasca, sa fie pastrate undeva.
Persoana generoasa a continuat insa explicatiile:
-Va cred ca sunteti circumspecta, dar va duceti in acel loc nu pentru inchirierea boxei, ci pentru restaurarea mobilei. Au un atelier in care lucreaza cei mai priceputi mesteri, Va asigur ca veti fi satisfacuta de rezultat, apoi puteti sa vindeti mobila de arta.
Povestea are un final fericit, fiindca doamna a inteles ca omul doreste sa o ajute si a ascultat sfatul. Mobila a ajuns foarte repede la atelier, fiind manipulata de angajatii firmei si transportata cu masinile firmei.
Dupa cateva saptamani am mers sa vedem mobila si parca era dintr-un castel al unor oameni putred de bogati.
-Acum putem sa o fotografiem si sa postati anuntul ca o vindeti pe internet, a spus cel care salvase mobila de la dstrugere!
-Mobila aceasta nu va pleca din casa mea, a spus gazda. Mi-am cumparat mobila moderna intre timp, dar solicit boxa de depozitare, specialisti care sa o demonteze si sa o impacheteze si o donez nepotilor, fiindca si-au luat de curand un apartament.
O simpla informatie a ajutat doua familii. Mai intai a ajutat-o pe vecina, descendenta unei vechi familii boieresti, apoi pe nepotii ei care vor avea mobila alba in toata casa.
Vecina s-a intors in tineretea ei si ne povesteste cum locuiau in castelul X, care intre timp s-a nationalizat, iar acum este pe jumatate daramat si adora sa manance in vesela suflata cu aur si sa bea vin in pahare de argint.
Doar mobila ii ramasese din viata aceea care i-a fost furata si a fost ispitita sa o arunce si pe aceea.
Ochii vecinei se umplu de lacrimi, cand povesteste cum au fost izgoniti din castelul lor in toiul noptii si iarna, sculati din paturile confortabile si obligati sa mearga prin Crivat si ger imbracati sumar.
Fiind omenosi, au fost gazduiti de servitorii care altadata lucrau la castel pentru ei.
-Au impartiti painea cu noi si laptele pe care il aveau. Ei s-au culcat pe saltele jos si noua ne-au oferit paturile.
Ce lume de poveste! Poate ca in zilele noastre cineva abia ar astepta sa ii saraceasca stapanul, sa isi piarda casa, sa ii zica de la obraz cateva.
Vecina mea ar putea sa scrie zeci de romane cu viata ei palpitanta.
Familia ei nu a putut ramane in satul acela, fiindca i-au prins a doua zi si i-au deportat in Baragan. Acolo si-au facut bordeie, sa nu inghete si au incropit o soba in care ardeau coceni intregi.
Mobila? Care este povestea mobilei de arta? A fost ascunsa intr-o pestera, cand a inteles ca vor pierde totul de catre bunicul.
Tarziu, cand timpurile s-au mai limpezit, ea a recuperat-o de acolo si a adus-o in apartamentul din cel mai mare oras al tarii.
O privesc cu respect, atat de mult respect, incat nu pot exprima in cuvinte. Cat de mult au suferit unii si cat de demn le-a ramas sufletul!
Acum imi este si mie mult mai draga mobila vecinei si inteleg de unde ii vine toata nobletea. Cand a adus-o de la atelierul firmei prezentate de vecinul, ochii i s-au umplut de lacrimi si degetele ei au mangaiat-o bland.
-Of, mobila si durere! Am crezut ca daca o arunc, pot pune in ghena si amaraciunea acelor vremuri, ca imi voi elibera sufletul si ca nu voi mai suferi asa de mult, dar nu a fost asa. M-as fi simtit vinovata toata viata fata de bunicul, daca i-as fi aruncat efortul la gunoi!
Vecina face cea mai aromata cafea din lume si cel mai parfumat serbet de zmeura si de lamaie. Imi place cand imi pune lingurita din argint pur plina cu serbet cremos in paharul de cristal, plin si el cu apa si care are cuburi de sirop de trandafiri.
Mobila parca imi zambeste si parca spune si ea povestea unor vremuri triste in care oamenilor li se lua totul, daca cei aflati la putere doreau acest lucru.
-A fost ingrozitor sa ii vad stergandu-se pe picioare cu perdelele noastre albe din dantela, brodate cu flori din fir de argint sau de aur. Mai intai le-au transformat in carpe, apoi isi stergeau caii de apa cu draperiile noastre de catifea si cu toate tesaturile de lux pe care le aveam prin casa.
Vorbeste din tot sufletul, iar cand povesteste, parca vad soldatul grosolan, cum infige mainile murdare in perdelele albe ca zapada.
Fiecare om are o poveste si nu trebuie sa se dezica de ea si nici sa o puna la gunoi.
Povestile de suflet apropie sufletele alese si trebuie sa fie spuse ca oamenii puternici sa nu mai permita niciodata intoarcerea acelor vremuri tulburi.
Ai retinut adresa utila? Nu ezita sa ceri ajutor, cand te muti sau cand ai mobilier de epoca de reparat si spune-le si altora unde gasesc spatii de depozitare a mobilei in conditii exceptionale!
