5 ponturi pentru a economisi bani

5 ponturi pentru a economisi bani

 

 

Managementul și economisirea banilor sunt o problemă și atunci când sunt mai puțini decât nevoile și atunci când sunt mai mulți. Atunci când ai mai puțin, cu greu recurgi la metode pentru a găsi undeva o sumă pe care să o pui deoparte.  Atunci când există un surplus, ai tendința de a risipi mai mult, pentru lucruri de care te poți lipsi. În oricare dintre situațiile de mai sus te-ai afla, ne-am gândit  să-ți venim în ajutor cu 5 ponturi pentru a economisi bani.

Orice început de economisire este greu, mai ales când ai în sânge tendința de a nu-ți refuza niciuna dintre micile sau marile plăceri pe care le ai.Dacă includem și faptul că trăim în vremuri cu inflație crescută, demersul pare și mai imposibil. Însă trebuie să existe o cale pentru fiecare. Iar punctul de început  stă întotdeauna într-un mindset și în felul în care începi să te raportezi și să te gândești la bani.

 

Iată care sunt cele mai simple 5 ponturi  pentru a economisi bani:

  1. Ține o evidență foarte strictă a veniturilor și cheltuielilor

Pentru a vedea care este bugetul tău actual, de unde poți lua și pe unde poți ajusta cheltuieli, trebuie să știi clar care sunt cheltuielile tale lunare, cu tot ce ai nevoie. Pentru a fi un buget realist,  acesta trebuie să includă: plată utilități, chirie sau rată (dacă ai), coșul de cumpărături,  transport, articole de igienă, haine de sezon, activității de întreținere.

  1. Fă-ți un cont special de economii, de care sa nu te atingi decât în cazuri de maximă urgență

Dacă îți faci un cont de economii și intri în el ori de câte ori nu te încadrezi în buget, nu ai făcut nimic. Contul de economii trebuie să fie complet inaccesibil lipsei de organizare în cheltuirea lunară a banilor și deschis doar în situații de maximă urgență.

  1. Asigură-ți un nivel de trai sub standardele veniturilor tale

Dacă vrei să pui ceva bani deoparte cu siguranță va trebui să lucrezi un pic la standardele de viață, cu comoditate maximă. Bea cafeaua de dimineață acasă, mergi la muncă cu pachet, măcar câteva zile, prepară singur mâncarea de seară, ia mâna de pe telefon când ai pofte, nu mai cumpăra haine și încălțăminte pe care o folosești doar de 2 ori pe an.

  1. Din banii pe care îi câștigi alimentează prima data contul destinat economisirii

Atunci când încasezi banii de salariu sau din alte activități, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să plătești obligația față de contul de economi. Abia apoi poți trece la celelalte cheltuieli, în funcție de necesități și urgențe.

  1. Nu fă cumpărături compulsive

Renunța la a merge la cumpărături nemâncat sau doar pentru a arunca o privire. Intră în magazinele preferate doar dacă ai cu adevărat nevoie de ceva. Foamea, plictiseala, oboseala, depresia sau un obicei prost ne fac să cumpărăm adesea mai mult decât ne trebuie și ce nu ne trebuie.

 

În concluzie, deși ar mai fi multe de spus despre acest subiect, menționăm doar că economisirea este un proiect în care voința și obiceiul joacă un rol fundamental. Dacă respecți cele 5 ponturi menționate mai sus, poți face rapid progrese. Dacă  obișnuința este mai puternică decât programarea mentală, ești invitat la un curs de managementul banilor și organizarea lor.